In centrul preocuparilor noastre din toate timpurile sta omul cu marea taina a existentei lui. Prin tot ceea ce face fiinta umana bun si mai ales creator, se realizeaza acest process revelator al misterului exintentei, al evolutiie noastre cetre ceva mult mai inalt si mai frumos decat ceea ce suntem aici si acum. Cea mai mare nazuita a omului din toate veacurile este aceea de a cunoaste.
Intorcandu-ne catre ceva mai concret, cunoasterea omeneasca este materializata in limbaje cu diferite structuri, nivele si domenii de cunoastere. Ce poate fi mai uluitor decat sufletul omenesc adunat intr-o carte. Ce mister nu propune un text pentru ca acesta sa fie descoperit, largit, inteles si dus mai departe. Ce frumoasa simbioza se poate produce intre cititor si autor, ce punte peste veacuri, ce trepte catre evolutie spirituala in care timpul si spatiul par sa nu mai aiba sens.
Poate ca aceasta este realitatea dintr-o carte, cititor si autor deopotriva par sa nu mai poata tina cont de loc, de timp istoric, de determinari conctrete ci sa se realizeze aceasta relitate atemporala care este lectura unei carti, prin comuniunea de la suflet la suflet, de la minte la minte, de la o ratiune la o alta ratiune, de la o realitate la o alta relitate, de la o intelegere catre o alta intelegere, producandu-se acel mister, interioritatea ontological a fiintei umane.
Acesta poate fi raportul dintre cititorul model si autorul model, cand autorul model arunca punti catre viitor, traind in viitorul creatieie sale, catre lumea pe care o construieste pentru ca e lumea misterului si a trairii umane prin inefabilul ei. Poate ca toata aceasta lume pe care noi o traim, poate ca toata aceasta existent pe care noi o consumama zilnic si ea ne consuma pe noi, ar putea prinde contur daca noi am gandi-o din aceasta perspecita a vesniciei.
Cand un autor scrie o carte nu isi propune oare sa colaboreze cu cel care o va citit in viitor? Poate ca aceasta e marea stradanie a celui ce creeaza. Ce se intampa de fapt cu o carte dupa ce a fost scrisa si a fost daruita istoriei si timpului. Sa zicem ca exista un cititor empiric. Pentru Eco acesta pare sa nu prezinte interes, pentru el interesul se pare ca il ocupa cititorul model si scriitorul model. Atunci apare imedia intrebarea pe care mi-o pun atat de firesc cu privire la mine, cum sa faca ca intr-un text de al lui Eco eu sa trec bariera de cititor empiric si sa ajung la cel de cititor model, adica sa devin chiar acel cititor la care s-a gandit autorul, sa devin acea voce interiora care poate sa ii duca mai departe ideile si intelesurile catre alte lumi, catre alte existente.
Care este raportul dintre autor, text, cititor. Poate fi un cititor empiric, care priveste textul din perspectiva vietii lui si a modului sau de intelegere. Un citior nu poate sa faca abstractie de bogatia vietii lui atunci cand se raporteaza la un text, un cititor empiric va cauta sa intelega un text argumentandu-si propriile idei facand raportare la textul citit, folosindu-se de el, cumva vectorul de intelegere este pornit dinspre cititor catre autor.
Ori un cititor model se va lasa condus de text, va cauta sa inteleaga textul facand abstractie de modalitatile lui de intelegere, vectorul raportarii va fi de la text catre el insusi. Un citor model va cauta sa se raporteze cat mai mult la ceea ce a vrut autorul sa exprime. Pentru scriitor „cititorul va exista ca un component al povestirilor ca atare” iar fiind prezent in naratiune.
Asteptarile scriitorului model fata de cititorul model sunt multiple, acesta“ii cere cititorului sa colaboreze umpland o serie de spatii goale”, pe care naratorul nu le mai explica, pentru ca sunt redundante. Pentru placerea lecturii un scriitor nu va spune totul, il va lasa pe cititor sa colaboreze, sa contribuie cu imaginatia sa dand viata lecturii sale si un nou sens, umpland de semnificatii noi scrierea.
Unii scriitori prefera tehnica ocolisului tocmai pentru a mari misterul lecturii, altii scriitori vor recurge la ceea ce s-a numit o preferinta pentur rapiditatea scrietii, care da suflu si pune pe cititor sa isi construiasca lumea imaginatieie sale. Aici am putea vorbi de colaborarea dintre scriitor, rapiditatea textului si cititor. „Cateodata un scriitor spunand prea multe devine mai comic decat personajele sale, ritmul rapid este o mare virtute narativa pentru cel care se straduieste sa construiasca lumi.”
Cat de eliptica este o povestire trebuie apreciat dupa tipul de cititor caruia i se adreseaza.
Un text poate fi asemuit cu o padure, cum frumos spune Eco, folosind aceasta metafora a “padurii narative”. Analizand multiplele valente ale acetei metafore, am putea spune ca ceea ce ne incearca la inceputul unui text este o mare bucurie, pentur ca am vazut padurea, insa pe masura ce ne afundam in ea putem alege diferite drumuril, diferite carari strai diferite sentimnente, de la frica , teama perplexitate de la mirare, beatitudine si vis. Alergand prin aceste locuri straine suntem pusi mereu in situatia de a ne construi propriul drum si de a face alegeri proprii, am putea ajunge astfel in locuri noi pe care urmeaza sa le descoperim, calatorim in acele vai si luminisuri in care nu s-a desfatat decat autorul insusi. Frumusetea unui text consta in aceea ca cititorul isi poate fauri propriul sau drum in aceasta padure narativa.
In textul natativ mai exista si o alta nuantare a interpretarii cititorul este constrans de fiecare data si la fiecare pas sa faca o alegere sis a respecte niste regului. Un cititor emipiric in care intram noi, cei care lecturam la o prima vedere, nu are nici o lege in ceea ce priveste interpetarea si foloseste textul ca pe un pretext perntru propriile emotii si ratiuni care sunt in inexteriorul textului sau textul i le poate provoca prin asocirea amintirilor. In mod intamplator o secventa dintr-o carte te duce sa te vezi pe tine cand sufereai iar cand reiei cartea vei trai aceleasi stari de reamintire a ta ceea ce erai atunci cand citeai cu mult timp in urma.
Am putea vorbi de anumite limitele interpretarii in sensul ca nu interpretez un text ci ma folosesc de el pentru propriile mele argumente.Pentru cititorul model exista niste reguli ale jocului si cititorul model se pricepe sa le joace ca in jocul de sah.
Autorul da instructiunile jocului iar cititorul sau model, prin semnalele pe care le percepe, semnale care uneori pot fi extreme de obscure, ajunge sa inteleaga adevarat intentie a autorului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu