Coborând doctrinar în abisul contingentului pătat inexorabil de feţele cubice ale existenţei latente a sinelui fiecăruia dintre noi, se profilează în mod irefutabil imaginea unei societăţi contorsionate de aceleaşi tipare, din care ne este cu neputinţă a evada.
Este vorba despre evadarea dintr-o lume ţintuită în recluziunea fiinţelor lăuntrice care din cauza extremei lor profunzimi nu se pot dezlanţui, nu se pot sustrage unei serii imanente de stereotipii acoperind adevăratele spirite ce păşesc inăbuşite în substanţa concupiscentă a realităţii.
Tocmai despre această realitate gândesc în interiorul realului meu eu, căci îmi doresc să mă pot mula după anumite atitudini intrinseci oamenilor (precum factorii sociali) şi îmi doresc să ating poate culmile pe care ceilalţi le-au atins în literatură, îmi doresc poate să fi fost înzestrată cu talentul pe care îl posedă colega de bancă sau colega de liceu, cea care cerea într-una foi partenerului de cameră din cămin pentru a putea crea, a putea crea literatură. Din această societate mi se extirpă drama cangrenoasă de a nu mă putea desprinde de anumite criterii, care determină în ochii mei valoarea unui om, nu banii, ci ideea, caci eu am tendinţa de a măsura gradul de inteligenţă şi valoarea oamenilor în functie de idei ...
De aceea, poate că mi-aş fi dorit să ating anumite cote ale inspiraţiei sau ale creaţiei, cu care aş fi putut fi înzestrată sau, mai mult, pe care le-aş fi putut dovedi prin excelenţă în cadrul oricărui concurs de creaţie… Dar drama mea, ce a fost poate şi drama altor mari nume ale literaturii, scriitori care atunci când se exprimau creau mari caractere şi importante pagini de literatură autohtonă, spre exemplu – Marin Preda, cel care marturisea dificultatea sa de a se exprima în scris, deşi scria mii de pagini, tot astfel şi eu întâmpin obstacole în ceea ce scriu şi în ceea ce am pretenţia să numesc literatură; îmi vine greu să creez personaje, deşi poate aş fi putut face acest lucru cu măiestrie, îmi vine greu să mă debarasez de toate reflecţiile mele adânci, sublime, mai presus de orice – filosofice, de toate sentimentele mele pe care le trăiesc dinainte de a ma naşte şi, mai ales, să renunţ la toate ideile apriorice pe care le posed, deoarece ele reprezintă o parte fundamentală din crezul meu filosofic, cel care îmi defineşte, în ultimă instanţă faptul că sensul vieţii mele stă în teoria platoniciană asupra ideilor… Cred că adevărata lume este lumea Ideilor, iar lumea înconjurătoare, lumea materială nu se vrea a fi decât o copie cât mai fidelă a acestor idei…
In acest context pot defini ceea ce mă caracterizează ca om de cultură, îndeosebi, şi ceea ce mă determină să mă consider o renegată a standardelor sociale din rândul celor care creează,care au dorinţa şi harul de a crea literatură pură… Şi am ales: nu vreau să îmi exprim ideea în mod transfigurat, aşa cum se întâmplă de multe ori în literatură, prin intermediul personajelor, prin intermediul versurilor sau prin intermediul dialogului. Ideea primează şi de aceea trebuie să încerc să o redau în forma sa cea mai pură, nealterată de procedeele complexe prin care poate arta să o transfigureze…
Rezultă de aici că ceea ce scriu şi mai ales, ceea ce voi scrie, este prin excelenţă eseul filosofic. Acesta este eseul filosofic, lucrarea despre idee în sine, despre teorii filosofice, despre revoluţionarea lumii şi interpretarea acesteia… Despre austeritatea mileniului al treilea care se anunţă covârşitor prin tehnicitatea sa pe care, pe zi ce trece, reuşesc să o reintrerpetez precum o modalitate avangardistă de a crea artă pură.
Noi oamenii avem toţi capacitatea de a crea, de a subînţelege sensul artei şi de a accede la estetica imaginarului, chiar şi în subterfugiile acesteia, cum ar fi estetica urâtului, urâtul fiind şi el o categorie a artei, precum sublimul şi grotescul! De aceea, arta ca interpretare estetică a viziunii despre lume, poate fi mai bine redată prin imagine, în ceea ce priveşte ştiinţa din lumea şi viaţa care ne înconjoară – toate acestea pot fi redate prin idee, iar ideea este, mai înainte de toate, filosofie. Revelaţia mea este că sunt un om al ideii, un filosof!
În concluzie, în urma analizării acestui caz particular va reieşi că entropia operei filosofice generează negarea fiilor dezrădăcinaţi ce nu au capacitatea de a admite faptul că ideea potenţează surclasarea incognoscibilului.
[Imi cer scuze mie de termeni mult prea greoi inserati in eseu]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu